Ploile torențiale din ultimele zile au provocat inundații severe în Chișinău, afectând grav mai multe zone ale orașului. Ciclonul Boris, care a afectat Europa Centrală și de Est, face ravagii şi în capitală. Oamenii au fost luați pe sus de ape în mai multe zone ale orașului, iar pagubele sunt considerabile.
Parcul Dendrarium a fost complet inundat și distrus, apa devastând vegetația și aleile parcului. Pe strada Meșterul Manole, asfaltul s-a surpat, iar o mașină a căzut într-o groapă formată brusc. Șoferul a fost salvat cu ajutorul trecătorilor. Totodată, o alunecare de teren a avut loc pe strada Nicolae Testemițanu, unde un gard s-a prăbușit, afectând zona din jur.
La Trușeni, un drum a fost distrus complet de ape, îngreunând circulația în zonă.
Râulețul Durlești, care se varsă în lacul Valea Morilor, a ieșit din albie, inundândstrăzile și curțile blocurilor de locuințe. În unele case din Durlești, apa a pătruns în interior, provocând daune considerabile.
Multe străzi din oraș s-au transformat din nou în râuri, printre care și strada Bănulescu Bodoni.
Autoritățile intervin pentru a gestiona situația, însă ploile continuă să creeze dificultăți în întreg orașul.