În acest weekend, la Chișinău, a avut loc cea de-a doua ediție a Festivalului Vinului de Autor, organizată de Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova, la care au participat circa 4500 vizitatori. Evenimentul a avut loc în curtea Muzeului Național de Istorie și a reunit 36 de vinării autohtone. Organizat cu sprijinul USAID Moldova prin Proiectul Competitivitate și Reziliență Rurală, Oficiului Național al Viei și Vinului, alături de Ukraine-Moldova American Enterprise Fund, evenimentul a pus în valoare vinul de autor și a dat prioritate soiurilor autohtone, oferind
experiențe pasionaților de vin.
Prezent la eveniment, secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, dl Andrian Digolean, a menționat că: „Festivalul Vinului de Autor reflectă bogăția și diversitatea
vinificației din Republica Moldova, punând în prim-plan micii producători care contribuie cu pasiune la promovarea tradițiilor noastre viticole. Este o oportunitate excelentă de a sprijini
sectorul vinicol și de a sublinia importanța vinului moldovenesc pe piețele internaționale.”
Evoluția micilor producători de vinuri din Moldova de-a lungul anilor a fost cu adevărat impresionantă, iar RCRA se mândrește că a fost un partener esențial în acest parcurs. USAID
sprijină sectorul încă din 2010, de la înființarea Asociației Micilor Producători de Vinuri, și am asistat la o creștere semnificativă—de la doar 7 membri la peste 60 astăzi. În prezent, sprijinul
nostru este mai relevant ca oricând, cu mici producători care beneficiază direct de inițiativele noastre în sumă de 603 000 de dolari, obținând 24 de granturi și de un parteneriat strategic cu
Asociația Micilor Producători de Vinuri. Vom continua să sprijin sectorul și Asociația care oferă acestor vinificatori de tip boutique posibilitatea de a-și îmbunătăți calitatea, de a inova și de a-și
extinde prezența pe piață,” – a adăugat Kirk Ramer, șeful Proiectului Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova, finanțat de USAID Moldova.
Festivalul a pus în prim-plan vinurile micilor producători, oferind vizitatorilor ocazia de a degusta soiuri locale, precum Viorica, Feteasca Albă, Feteasca Regală, Feteasca Neagră și Rara Neagră,
dar și reinterpretări moldovenești ale soiurilor internaționale.
Președintele Asociației Micilor Producători de Vinuri și proprietar de cramă, dl Arcadie Foșnea a declarat că: „Festivalul Vinului de Autor este o celebrare a muncii și creativității micilor
vinificatori din Moldova. Prin acest eveniment dorim să aducem mai aproape de public vinurile deosebite produse în loturi mici, fiecare având o poveste unică
și o semnătură personală. Este o șansă de a descoperi vinuri noi și de a susține comunitatea locală de vinificatori”.
Producătorii de vin au putut dialoga cu oaspeții veniți la eveniment și au prezentat în premieră vinuri noi, vinuri din loturi limitate. Întrebați despre experiența acestei ediții, vinificatorul Dan Prisăcaru a remarcat: „Pentru că au fost două zile de eveniment, atmosfera a fost mai relaxată, vizitatori mai mulți, mai mult interes pentru vinurile de mic producători, iar asta înseamnă că avem un public deja conturat, care ne preferă, ne caută și care înțelege valoarea unui vin de autor.”
Pe parcursul anului 2023, la Asociația Micilor Producători de Vinuri au aderat 14 membri noi, localizați în diferite regiuni ale Moldovei. Totodată, în anul 2023 s-a exportat un volum total de 113
000 litri de vin, cu o valoare totală de 622 mii USD. Piața nr 1 de export – România, unde în 2023 a fost făcut un export in valoare totală de 149 280 USD. În anul 2023, 19 membri au înregistrat
exporturi în 20 de state.
Festivalul a fost vizitat de către Președinta RM, Maia Sandu, care a discutat cu fiecare dintre producători și a degustat mai multe vinuri ale acestora apreciind înalt munca pe care o fac vinificatorii.
În cea de-a doua zi a evenimentului, turul producătorilor de vin a fost făcut și de vicepremierul, ministrul agriculturii și industriei alimentare, Vladimir Bolea, care s-a arătat impresionat de
progresul și evoluția micilor producători de vinuri.
Agenda evenimentului a inclus degustări ghidate, susținute de sommelieri locali, master-class-uri, activități culturale și un concert live. Publicul a putut explora și o expoziție specială găzduită de
muzeu, dedicată istoriei vinificației și tradițiilor viticole. Prezent la eveniment, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, dl Ștefan Iamandi a remarcat că: „Vinurile de autor reprezintă nu doar produse de înaltă calitate, ci și o poveste despre dedicarea și măiestria fiecărui mic producător. Suntem mândri să susținem acest eveniment care
aduce laolaltă iubitorii de vin și care promovează excelența în vinificația moldovenească.”.
Vinurile de autor devin recognoscibile pe piața externă și datorită concursurilor internaționale la care participă. Astfel, în perioada 2020 – 2023, micii producători au obținut 396 medalii, dintre care 242 de la categoria aur și mai mult.
Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova a fost înființată în 2010 pentru a susține și promova vinurile de autor și tradițiile viticole locale. Asociația reprezintă o comunitate de 65 mici
vinificatori dedicați, care își pun amprenta personală pe fiecare sticlă de vin produsă, contribuind astfel la diversitatea și calitatea vinurilor moldovenești.