Filme de la Cannes, Veneţia şi Berlin, la a zecea ediţie ZFR Chişinău
Cele mai de succes filme româneşti din ultimul an, selectate la mari festivaluri precum Cannes, Veneţia şi Berlin, vor putea fi văzute în premieră în Republica Moldova la cea de a zecea ediţie a Zilelor Filmului Românesc de la Chişinău, care va avea loc perioada 26 şi 29 septembrie, la Cineplex-Loteanu.
Proiecţiile vor fi cu intrare liberă şi vor fi urmate de discuţii cu regizori, actori şi producători. Filmele vor fi subtitrate în limba engleză.
Ediţia aniversară a ZFR va fi deschisă cu proiecţia filmului „Trei kilometri până la capătul lumii” (2024), care a făcut parte din competiţia din acest an a Festivalului de la Cannes, unde a câștigat premiul Queer Palm, dar şi marele premiu la Festivalul de la Sarajevo. Regizorul Emanuel Pârvu va fi prezent la Chişinău, pentru a treia oară, pentru o discuţie cu publicul. Filmul are ca protagonist un adolescent de 17 ani, care își petrece vara în satul său natal din Delta Dunării. Într-una din seri este atacat pe ulița satului, iar de a doua zi lumea îi este dată peste cap. Părinții nu-l mai pot privi ca înainte și liniștea aparentă a satului începe să se destrame.
Emanuel Pârvu va participa, de această dată în calitate de actor în rol principal, şi la proiecţia lungmetrajului „Familiar” (2023), regizat de Călin Peter Netzer. Filmul urmărește un regizor în timp ce explorează secretele întunecate ale familiei sale și încearcă să folosească filmul la care lucrează pentru a depăși o traumă pe care a trăit-o în copilărie. „Familiar” a avut premiera mondială în competiţia Festivalului Black Nights de la Tallinn.
Din secţiunea competiţională Orizzonti a ediţiei din acest an a Festivalului de la Veneţia vine „Anul nou care n-a fost” (2024), debutul regizorului Bogdan Mureşanu, care va fi de asemenea prezent la ZFR. Filmul este o tragicomedie a cărei acțiune se desfășoară într-o singură zi, înaintea Revoluției din 1989, în care personajele caută normalitate, siguranță, iubire, libertate și sens, într-o lume absurdă, alimentată de frică.
Cinematografia română a fost reprezentantă în acest an şi la Festivalul de la Berlin, unde „Săptămâna Mare” (2024), noul film al regizorului Andrei Cohn, a făcut parte din secţiunea Forum. Filmul va putea fi văzut şi la ZFR Chişinău, în prezenţa cunoscutei actriţe Nicoleta Lefter. Ecranizare liberă după nuvela „O făclie de Paşte” de I. L. Caragiale, filmul îl are ca protagonist pe Leiba, hangiu într-un sat în România la începutul secolului XX. Hanul acţionează ca un punct de întâlnire atât pentru creștini, cât și pentru evrei, însă aparenta înţelegere maschează rasismul și antisemitismul.
Festivalul se va încheia cu proiecţia „Warboy” (2023), o co-producţie România-Moldova, în regia lui Marian Crişan, care va participa la o întâlnire cu publicul, alături de echipa moldoveană a filmului. Acţiunea se petrece în toamna anului 1944, când cel de-Al Doilea Război Mondial se apropie de final. Un adolescent pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni şi încercând să salveze cei doi cai ai familiei.
Cu „Warboy”, ZFR inaugurează, la această ediţie aniversară, o serie de proiecţii ale unor filme noi realizate în co-producţie de cineaşti de pe cele două maluri ale Prutului. Proiecţia va fi precedată de prezentarea în premieră a unui scurtmetraj, de asemenea co-producţie România-Moldova – „Casa neagră” (2024), cu participarea regizorului Dumitru Grosei şi a echipei moldovene care a lucrat la film. Un chirurg dintr-un mare oraș, care pierde un adolescent pe masa de operație, vine într-un sat să-i întoarcă mamei băiatului plicul cu bani pe care l-a luat pentru operație.
Această secţiune tradiţională FILME NOI va fi completată, ca de obicei, de secţiunile Focus, Retro, Filme pentru copii, Scurtmetraje studenţeşti de arhivă şi Masterclass, care vor fi anunţate în curând.
Cu ocazia împlinirii a zece ani, ZFR va merge în premieră în această toamnă în zece oraşe din Republica Moldova. În afară de Chişinău, vor mai fi proiecţii la Hânceşti (26 septembrie), Nisporeni (27 septembrie), Călăraşi (28 septembrie), Orhei (29 septembrie), Ungheni (3 octombrie), Florești (4 octombrie), Bălţi (5-6 octombrie), Căuşeni (10 octombrie) şi Cahul (12-13 octombrie). Programul de filme din aceste oraşe va fi prezentat, de asemenea, în curând.
Mai multe informaţii vor putea fi găsite pe pagina de Facebook a Zilelor Filmului Românesc la Chișinău, precum şi pe site-ul zfrmd.ro.
ZFR este un eveniment organizat de Asociaţia Cineaştilor Independenţi din Republica Moldova ALTERNATIVE CINEMA și casa de producţie ROVA FILM din România.
Proiectul Zilele Filmului Românesc la Chișinău, ediția a X-a este finanțat de: Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Institutul Cultural Român ”Mihai Eminescu” la Chișinău, Centrul Național al Cinematografiei din Moldova, Centrul Național al Cinematografiei din România și Uniunea Cineaștilor din România.
Parteneri: DACIN SARA, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) „Ion Luca Caragiale”, Cinematograful Cineplex ”Loteanu”, Castel Mimi, Arhiva Națională de Film Română, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice și Lucru Manual Moldova.
Sponsori: Eurofarmaco, BT Leasing, Symbol Media, HaiKuTaTa, Idegraf, casa de modă Raquette
Parteneri media: TVR Moldova, Jurnal TV, Realitatea / RLive TV, Radio Chișinău, Ziarul de Gardă, Moldova.org, Radio Noroc, Ziarul Național, Unimedia, Agora, Agro TV, Tezaur TV, Ea.md, Revista FILM și Cinemaraton.