India ar putea depăși China la cererea de produse agricole

India ar putea deveni principalul motor al creșterii cererii agricole globale în următorul deceniu, depășind în continuare China. Potrivit unui raport comun al OCDE și FAO, se prevede o creștere semnificativă a consumului agricol, în special în țările cu venituri mici și medii. Majorarea se datorează, pe de o parte, creşterii continue a populaţiei din aceste state şi, pe de altă parte, noilor tipare de consum alimentar, transmite revista-ferma.ro.

Astfel, India ar urma să înregistreze o creștere de 20,2 la sută în producția de plante și 41 la sută în producția de animale până în 2033, depășind astfel China.

Deși China va rămâne cea mai mare piață agricolă, creșterea sa va fi mai lentă decât cea a Indiei. Prețurile globale la produsele agricole sunt așteptate să scadă în următorii ani, reflectând o revenire după vârfurile atinse în perioada 2020-2022.

Alături de Asia de Sud-Est, cealaltă regiune majoră care va experimenta o expansiune semnificativă a cererii este Africa Subsahariană, care va contribui cu 18 la sută la această creştere, mai ales datorită expansiunii demografice.