Industria tutunului în pragul dispariției? Președintele Asociației Tutun Moldova cere intervenția urgentă a Guvernului
Ca urmare a secetei severe, ramura tutunului din Republica Moldova se află într-o situaţie dramatică. Declarația a fost făcută de Președintele Asociației „TUTUN MOLDOVA”, Vasile Coșneanu, într-o scrisoare deschisă prim-ministrului Dorin Recean și ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea. Potrivit acestuia, este nevoie de intervenţia statului pentru a salva ramura de la dispariţie totală şi pentru a asigura relansarea ei.
Astfel, Coșneanu propune modificarea legii care interzice subvenționarea cultivării și prelucrării tutunului și adoptarea practicilor de sprijinire a industriei, aplicate în alte țări.
VASILE COȘNEANU, Președintele Asociației „TUTUN MOLDOVA”: „Este nevoie de intervenția statului pentru a salva ramura de producere a tutunului de la dispariție totală și pentru a asigura relansarea ei, având în vedere rolul social-economic important pe care l-a jucat anterior în economia națională.”
Totodată, Președintele asociației menționează necesitatea stimulării investiţiilor în infrastructură şi tehnică agricolă. Astfel, s-ar crea condiții propice și economic avantajoase pentru investitori în dezvoltarea ramurii şi sporirea rolului ei în economia naţională.