Prima Competiție Națională de Pitching pentru Startup-uri a fost organizată în Republica Moldova. În cadrul acesteia, 14 startup-uri locale și-au prezentat pitchurile în fața unui juriu, iar câștigătorul va avea șansa să lupte pentru marele premiu de un milion de dolari în cadrul Startup World Cup din Silicon Valley, Statele Unite ale Americii. Competiția creează o imagine internațională a potențialului inovațiilor autohtone și generează oportunități de dezvoltare pentru fondatori.
OLGA MELNICIUC, directoarea Startup Moldova: „Este într-adevăr pentru prima dată când se organizează competiția la nivel național, iar astăzi facem preselecția națională a startup-ului care va pleca la competiția mondială care va avea loc în octombrie în Silicon Valley, în statele Unite ale Americii. Și acolo, startup-ul care va fi selectat astăzi va putea câștiga un milion de dolari, dar cel mai important pentru noi, va putea prezenta țara noastră prima dată pe piața globală a startup-urilor. Ei vor avea posibilitatea să prezinte soluțiile, produsele, să găsească parteneri, să facă net-working cu investitori, noi avem mulți investitori în sală care caută unde să investească, locali și din diaspora.”
Participanții sunt evaluați conform unui barem identic celui de la competiția globală. Totodată, sunt și câteva criterii importante potrivit cărora membrii juriului aleg câștigătorul competiției la nivel național.
CRISTIAN CERNEANU, membru al juriului:„Se uită la originalitatea ideii, mărimea pieței, cât de bine rezolva, soluția startup-ului, problema care este propusă, cat de mare este piața, care e tracțiunea pe care eu deja au obținut-o, prin tracțiune se are în vedere cat de mult au reușit deja să crească, fie ca utilizatori, fie ca vânzări, care este calitatea echipei, dacă echipa are cunoștințele necesare pentru ceea ce a-au apucat să facă și deja cat de bună este prezentarea în sine.”
Participanții au prezentat cele mai recente inovații și tendințe din domeniul tehnologiei și antreprenoriatului, iar interacțiunea cu investitori, alți antreprenori și lideri în industrie generează noi idei și posibilități.
KARDO SHARIFI, participant: „Noi suntem un produs tehnologic, suntem o platformă care ajutăm alte companii care lansează produse să identifice concret cine este clientul lor. Suntem unii din finaliștii din seara de astăzi, Suntem 14 echipe care prezentăm și am potențial să găsim careva clienți sau să ne extindem pe alte poeți. ”
Startup World Cup a devenit de-a lungul anilor cea mai mare competiție a startup-urilor din lume, cu peste 50 de țări participante în fiecare an.
ALEXANDER LUBNEVSKYI, Ambasador Startup World Cup: „Am dat startul acestei inițiative în anul 2016, iar la început au fost doar 16 țări care participau în această competiție. Mai târziu, am ajuns la 28 de țări. Acum mai mult de 50 de țări din întreaga lume participă la această competiție.”
Această competiție este un eveniment important în susținerea Strategiei de Transformare Digitală a Republicii Moldova, implementată de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.
CĂTĂLINA PLINSCHI, Secretara de Stat, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
„Credem cu încredere în inovații și în potențialul inovațiilor pentru economia noastră. Desigur ca startup-urilor sunt o parte foarte importantă din această aspirație spre creștere. Deci astfel de evenimente, astfel de competiții și reuniuni de comunitate sunt foarte importante, în primul rând, pentru a face o sinergie în comunitate și în al doilea rând, pentru a scoate acele idei cu potențial de scalare pe piețele globale care ne pot aduce imaginea țării drept o națiune digitală și o națiune care este producătoare de inovații și tehnologii.”
Startup-ul NodeShift este marele câștigător al Competiției Naționale de Pitching pentru Startup-uri. Acesta va reprezenta țara la cel mai mare concurs pentru startup-uri din lume, desfășurat în Statele Unite ale Americii. Aceștia au obținut un premiu în valoare de 3000 de dolari și vor concura pentru marele premiu de un milion de dolari al competiției care va avea loc în luna octombrie anul curent.