Indicatorii bugetari pentru anul curent la capitolele venituri, cheltuieli și deficit au fost revizuiți. Proiectul de modificare a legii a fost votat de Legislativ în lectura a treia. Schimbarea propusă de Ministerul Finanțelor prevede redistribuirea unor economii spre cheltuieli mai prioritare.
Astfel, se prevăd alocări majorate pentru domeniile sănătate, asigurare socială, educație, infrastructură și agricultură. În special, sunt incluse majorări de alocații pentru reparația drumurilor naționale și regionale, pentru acordarea compensațiilor la energie și pentru acordarea indemnizațiilor la nașterea copiilor.
Totodată, redistribuirea economiilor a fost realizată pentru Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, dar și pentru asigurarea cheltuielilor de personal în instituțiile de învățământ și în școlile sportive la nivel local.
De asemenea, aproximativ 500 milioane lei au fost destinați pentru a începe construcția a 300 de kilometri de drumuri regionale, care vor conecta mai multe localități.