Danemarca – prima țară din lume cu taxe pentru gazele emise în zootehnie
În ciuda protestelor din partea fermierilor europeni împotriva restricțiilor financiare pentru atenuarea schimbărilor climatice, crescătorii de animale danezi vor fi impozitați pentru gazele cu efect de seră emise în procesul de creștere a vacilor, oilor și porcilor. Astfel, începând cu anul 2030, Danemarca va fi prima țară din lume cu taxe împotriva emisiei de dioxid de carbon în agricultură, transmite euronews.
Potrivit propunerii radicale a guvernului danez, crescătorii vor fi impozitați cu 300 de coroane, echivalentul a 40,2 EURO pe tonă de dioxid de carbon echivalent în 2030, iar taxa va crește la 750 de coroane, respectiv 100,5 ERO până în 2035. Statisticile atestă că o vacă tipică produce 6 tone metrice de echivalent dioxid de carbon pe an.
JEPPE BRUUS, Ministrul Taxelor din Danemarca: „Vom face un pas mare mai aproape de a deveni neutri din punct de vedere climatic în 2045. ”
Așadar, proiectul de lege privind taxa urmează să fie aprobat de Parlamentul Danemarcii, după ce a fost deja confirmat de executiv.