În atenția locuitor și oaspeților Capitalei! Astăzi, 17 iunie, dar și marți, 18 iunie, va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din oraș. Anunțul a fost făcut de Primăria municipiului Chișinău. Măsura a fost luată de poliție, în contextul vizitei oficiale în Republica Moldova a președintelui Republicii Italiene, Sergio Mattarella, care va vizita Guvernul și Parlamentul Republicii Moldova.
Comunicatul Primăriei Municipiului Chișinău: „Astfel, luni și marți, 17-18 iunie 2024, între orele 08:00-18:00, va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din capitală, din centrul orașului și arterele care fac legătura cu Aeroportul Internațional Chișinău, inclusiv desfășurarea manifestărilor în masă, lucrărilor de reparație a drumurilor/a rețelelor electrice/termice, apeduct/canalizare și tăiere a arborilor, în perimetrul străzilor pe unde se va deplasa coloana oficială.”
În contextul celor menționate, conducătorii auto sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.