Aproximativ 1,4 milioane de locuințe și peste două milioane de persoane au fost recenzate până la finele zilei de 26 mai, în cadrul Recensământului populației și locuințelor. Anunțul a fost făcut de Biroul Național de Statistică.
Potrivit instituției, cea mai mare pondere a locuințelor recenzate – 76 la sută este înregistrată în raioanele Râșcani, Glodeni, Fălești, Florești, Bălți, Sîngerei, Telenești, Ungheni, Orhei și Anenii Noi.
În același timp, BNS i-a mulțumit tuturor respondenților care deja au participat la recensământ, oferind recenzorului răspunsuri complete și corecte la chestionarele de recensământ. „Îndemnăm populația care încă nu a fost recenzată să fie receptivă și deschisă de a participa la recensământ, pentru a se regăsi în tabloul cu rezultatele Recensământului populației și locuințelor 2024, parte a rundei mondiale 2020 a recensămintelor realizate pe plan internațional.”