Primăvara este sezonul tocmai bun pentru plantarea puieților de pomi fructiferi, o spun pomicultorii care în această perioadă au inundat piețele agricole din Căușeni cu tot felul de puieți. Este luna când nu vei da greș dacă vei planta, spun specialiștii din regiune care afirmă că pomii plantați în aprilie sunt rodnici și rezistenți. Și prețurile sunt prielnice în această perioadă, comparativ cu toamna au scăzut cu 10-15 la sută, transmite Studio-L.
„Am cumpărat un cireș alb târziu și mă duc acasă să-l plantez. Anul acesta am plantat doi pomi. Eu iubesc pomii. Peste tot în jurul casei sunt numai pomi. Piersici și prune, și cireș, și vișină și gutuie. Tocmai luna aprilie este cea mai potrivită. Toată luna aprilie cine sădește pomi are roadă.”
„Practic toate soiurile le-am cumpărat, deoarece avem lângă casă o grădină mare și vrem să avem de toate și fructe și pomușoare. – Prețurile cum vă par? – Prețurile, să zicem, sunt prielnice.”
„Cireși albi și caise am luat. Acum uitați-vă câte flori deja am luat. Iată, uitați-vă soția câți trandafiri, de fiecare dată luăm. Noi la drum punem. Avem un drum frumos acolo. Nu numai noi, dar și pe vecini îi impunem uneori.”
Și comercianții s-au pregătit bine de această perioadă, aceștia au scos pe piață tot felul de puieți plini cu frunze și flori.
„Toate felurile și migdale, și caise. – Care sunt cele mai întrebate? – Da acum deja nu se mai întreabă nimic că gata. Mai multă muncă decât vânzare. Vă spun deodată drept că omul vine și întreabă cât îi pomul, îi spui- 30-40, îi scump.”
Unii afirmă că în acest an au scăzut vânzările și prețurile, iar căldura din ultimile săpămâni a afectat vânzările.
„Prețurile s-au ridicat la tot, dar noi prețurile așa și am lăsat. Doar lumea să cumpere, să sădească. Noi am muncit doi ani pentru ei și am lăsat prețurile mai joase numai să îi sădească.”
În piețile din Căușeni prețul unui puiet de pom fructifer variază între 25 și 50 de lei.