Peste 80 la sută dintre primăriile din Republica Moldova au depus câte un proiect de finanțare la programul „Satul European”, 2024. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Potrivit acestuia, din cele aproximativ 750 de dosare depuse la concurs, peste 40 la sută sunt proiecte de construire și reabilitare a sistemelor de aprovizionare cu apă și canalizare.
ANDREI SPÎNU, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Pe 29 martie s-a încheiat perioada de depunere a dosarele, în total au fost depuse 748 de dosare, peste 80 la sută din primării au depus un proiect. Distribuția proiectelor în funcție de categorie arată de fapt care sunt necesitățile comunităților și oamenilor. Mulțumesc primarilor care au ales să aplice pentru această prioritate, apa în fiecare casă este și prioritatea Guvernului și ministerului.”
Potrivit lui Spînu, distribuția pe regiuni este următoarea: nord au fost depuse 256 de proiecte, centru- 298, sud – 157, Chișinău – 14 proiecte, iar din Găgăuzia au fost depus 23 de proiecte. Oficialul a menționat că urmează două etape de evaluare a dosarelor.
ANDREI SPÎNU, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Etapă unu constituie evaluarea administrativă de către Oficiul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, care va verifica corectitudinea dosarelor depuse de primari. În cazul în care informațiile prezentate nu sunt suficient de clare, de la aplicanți se va solicita informații suplimentare, care urmează a fi prezentate în maxim trei zile de la data recepționării solicitării. Nerespectarea termenului depus duce la respingerea cererii de finanțare de la concurs.”
Spînu afirmă că etapa a doua este evaluarea tehnică și financiară a proiectului. Astfel se va verifica oportunitatea și importanța proiectului. Se va verifica calitatea pregătirii proiectului prin investițiile propuse a bugetului și rezultatelor așteptate. De asemenea, se va verifica componenta tehnică. Potrivit ministrului, prin intermediul celor două programe naționale „Satul European”, lansat în 2022 și „Satul European Expres” din anul 2023, au fost finalizate peste 730 de proiecte de dezvoltare regională și locală din cele 900 selectate pentru participarea la concurs.