În Republica Moldova începe recensământul populației și locuințelor. În premieră, recenzorii vor colecta informațiile nu pe hârtie, ci în format digital. Recenzorii vor întreba cetățenii despre anul și locul nașterii, locul de trai, limba vorbită, nivelul educației, ocupația, dar și alte aspecte.
OLEG CARA, directorul BNS: „Recensământul este o activitate națională importantă. Oferă oportunități de excepție pentru a ne ajuta țara să cunoască câți suntem, care sunt necesitățile și de ce sprijin avem nevoie. Recensământul ne va permite ca să ne integrăm armonios în spațiul informațional global și cel european. Fiindcă, sunt colectate date conform standardelor internaționale. Din acest motiv, facem apel către populație să întâmpine recenzorii cu bună voință și să le ofere informației corectă conform chestionarelor din recensământ.”
Autoritățile estimează că primele rezultate vor fi publicate timp de șase luni după finalizarea recensământului. În același timp, acestea au precizat că informațiile oferite sunt confidențiale și protejate prin lege, folosite în scopuri statistice. Astfel, începând din data de 8 aprilie și până pe 7 iulie, aproximativ 4 mii de recenzori vor merge din casă în casă pentru a colecta date despre cetățeni și despre locuințe.
DORIN RECEAN, prim-ministru: „Avem de realizat cu toții împreună, un exercițiu foarte important. El este important pentru noi, toți cetățenii Republicii Moldova. În baza datelor pe care le vom acumula pe parcursul recensământului, vom lua decizii importante. Aici mă refer la construcția de infrastructură, școli, grădinițe, de servicii sociale și medicale.”
Costurile recensământului sunt evaluate la 370 de milioane de lei, dintre care 329 sunt din bugetul de stat. Restul banilor sunt oferiți de Uniunea Europeană.
Recensământul populației și locuințelor se desfășoară o dată la 10 ani, fiind cel mai important exercițiu statistic național care oferă tabloul demografic complet al țării. Ultimul Recensământ a avut loc în 2014 și s-a desfășurat timp de două săptămâni. Participarea la Recensământ este obligatorie, iar persoanele care vor refuza să completeze chestionarele, riscă o amendă de până la 2500 de lei.