Agricultorii care au suferit pierderi, în urma calamităților din vara anului 2023 își primesc banii
Agricultorii afectați de seceta din 2023 și de furtuna din iulie 2023 primesc asistență financiară din partea statului pentru a compensa prejudiciile suferite la culturile de porumb și la mijloacele fixe. Este vorba de 285 de cereri, iar suma ajutorului financiar constituie 37,57 milioane lei. Resursele financiare sunt acordate solicitanților sub formă de plată directă per hectar.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: „Per total, la etapa actuală au fost depuse 372 de cereri de acord de suport financiar dintre care 363 de cereri au fost pentru compensarea la secetă la cultura porumbului. Nouă cereri au fost pentru mijloacele fixe cauzate de către evenimentele naturale din raionul Edineț.”
Din numărul total, la 71 de cereri AIPA a expediat notificări pentru înlăturarea neconformităților, iar suma estimativă este de 12,18 milioane lei.
DIANA COȘALÎC, directorul interimar al AIPA: „Toate cele 372 de dosare depuse au fost examinate. Astfel că, vă informăm că din acele 372 de cereri – 285 de cereri sunt aprobate și astăzi vor fi debursate pe contul fermierilor 37,6 milioane de lei. 71 de cereri – au fost expediate notificări, fiindcă nu pot fi examinate de Agenție că s-au confruntat cu neconformități și în cazul în care fermierii nu le vor exclude, atunci cererile urmează a fi respinse și totodată 16 cereri deja sunt respinse, fiindcă nu întrunesc criteriile de eligibilitate determinate în hotărârea de Guvern.”
Amintim că la începutul lunii februarie 2024, Guvernul a decis alocarea a 50 de milioane de lei, din Fondul de intervenție, pentru a sprijini agricultorii care au suferit pierderi, în urma calamităților din vara anului 2023.