„AGRO OGUZ”, tehnologii moderne pentru legumicultura în spații protejate
Legumele proaspete sunt solicitate pe tot parcursul anului. Iar soluția cea mai optimă este cultivarea acestora în spații închise, cum ar fi serele și care le-ar proteja de frig și alte intemperii. Pentru o afacere profitabilă asociația „Agro Oguz” vine cu soluții utile și inovative, tehnologii de irigare, reglarea fluxurilor de aer sau controlul temperaturii în sere.
Ivan SCRELEA, director executiv Asociația “Agro Oguz”: „Asociația Producătorilor Agricoli din Găgăuzia “Agro Oguz”, studiază foarte activ ultimele tendințe și tehnologii de producere ale legumelor în solul protejat. Totodată, aplicăm aceste inovații în regiunea noastră. Împreună cu Proiectul OPTIM susținut de Elveția și implementat de Helvetas, am construit un complex de sere moderne. Complexul este dotat cu cele mai moderne tehnologii care permit creșterea legumelor în solul protejat, obținând rezultate maxime.”
„Agro Oguz” funcționează în sectorul agroindustrial de pe teritoriul UTA Găgăuzia. Membrii asociației vin de fiecare dată cu proiecte inovaționale pentru fermierii din regiune și nu doar.
Ivan SCRELEA, director executiv Asociația “Agro Oguz”: „Suntem mereu alături de producătorii noștri și le acordăm tot sprijinul necesar de care au nevoie pe parcursul activității. Noi ne asumăm procesul de pregătire al actelor în cazul în care au nevoie să acceseze un credit, pregătirea business planului. Totodată, ajutăm producătorii agricoli să pregătească setul necesar de acte pentru subvenționare din partea statului. De asemenea, oferim servicii de consultanță, punem la dispoziție agronomi, juriști. Tot ce este necesar ca fermierul să se concentreze doar pe creșterea produselor agricole.”
Asociația Producătorilor Agricoli „Agro Oguz” a fost înființată în noiembrie 2017 în baza întreprinderilor agricole, scopul principal al asociației este de a moderniza producerea legumelor în sere și de a prezenta soluții inovative și digitale.
www.agrooguz.md
+ 373 798 555 90