Continuă lucrările de salubrizare a străzilor din Capitală
Aproximativ 90 de curse de evacuare a nămolului au fost efectuate, pe parcursul săptămânii trecute, pe drumurile din Capitală. Declarația a fost făcută de șeful Direcției Generale Mobilitate Urbană, Vitalie Mihalache. De asemenea, pentru a spori capacitatea de preluare a apelor provenite în urma precipitațiilor, au fost curățate peste 270 de canale de scurgere.
VITALIE MIHALACHE, șeful Direcției Generale Mobilitate Urbană a Capitalei: „Au fost executate lucrări de curățare a carosabilului, în special zonele lângă bordură a drumurilor, executându-se 90 de curse de evacuare a aluviilor care s-au acumulat în aceste zone. De asemenea, au fost depuse eforturi pentru curățarea sistemului pluvial și pregătirea de eventuale ploi.”
Pentru sporirea siguranței în trafic, au fost reparate 64 indicatoare rutiere, iar alte 58 au fost înlocuite, de asemenea au continuat lucrările de plombare a gropilor.
VITALIE MIHALACHE, șeful Direcției Generale Mobilitate Urbană a Capitalei: „La ora actuală, sunt executate activități de intervenție și lichidare a situațiilor care sunt identificate repetat. Se depun eforturi pentru a lichida cu asfalt rece, după care vom interveni repetat cu asfalt fierbinte. Scopul principal, astăzi, fiind dea crea o zonă de deplasare confortabilă pe drumurile municipale.”
În același timp, oficialul a menționat că lucrările pe podul din strada Mihai Viteazul sunt în plină desfășurare.
VITALIE MIHALACHE, șeful Direcției Generale Mobilitate Urbană a Capitalei: „La ora actuală, avem aproximativ 35 de angajați pe această porțiune de pod. Sunt executate lucrări de betonare și pregătirea elementelor de pod pentru aplicarea stratului de protecție din beton de ciment, urmând procedura de izolare și pregătirea pentru aplicarea stratului de asfalt care va avea loc în aproximativ 1,5 luni.”
Potrivit autorităților municipale, lucrări de renovare a infrastructurii rutiere și pietonale se desfășoară și în alte sectoare ale Capitalei. Mai exact, este vorba despre reabilitarea zonelor pietonale, pe tronsonul cuprins între strada Trandafirilor și bulevardul Iuri Gagarin. De asemenea, săptămâna curentă, vor demara lucrările de reparație a zonei pietonale pe bulevardul Renașterii, din partea Circului.