Programul de Reformă Economică 2024-2026, aprobat de Ministerul Finanțelor

Programul de Reformă Economică 2024-2026, a fost aprobat, anunță Ministerul Finanțelor. Acest lucru se datorează participării Republicii Moldova la exercițiul anual de analiză economică și financiară pentru țările candidate la Uniunea Europeană.

Programul de Reformă Economică are drept scop pregătirea Republicii Moldova pentru viitoarea participare la coordonarea și guvernanța politicii economice a Uniunii Europene.  Documentul propune îmbunătățirea reformelor structurale pentru susținerea stabilității macroeconomice, stimularea competitivității, încurajarea condițiilor pentru o creștere incluzivă și crearea locurilor de muncă.

Documentul are o structură, urmată de toate țările candidate, fiind elaborat în baza datelor oferite de Ministerul Finanțelor, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Banca Națională a Moldovei, Biroul Național de Statistică și Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Programul prezintă analiza situației macrofinanciare și nu include partea de reforme structurale.

Participarea Republicii Moldova în cadrul Programelor de Reformă Economică este esențială pentru progresul în procesul de aderare la Uniunea Europeană, în special pentru a răspunde criteriilor economice de la Copenhaga, și anume, o economie de piață funcțională, capacitatea de a face față presiunii concurențiale și a forțelor de piață ale Uniunii.