Export fără taxe în UE, pentru încă un an pentru 7 tipuri de produse agricole
Comisia Europeană a anunțat o propunere de prelungire a suspendării taxelor la importurile din Republica Moldova pentru încă un an, consolidând astfel sprijinul comercial acordat țării noastre începând cu iulie 2022.
Propunerea Comisiei privind prelungirea suspendării tuturor taxelor la importurile din Republica Moldova are în vedere sprijinirea continuă a sectorului agricol și consolidarea relațiilor comerciale bilaterale.
Măsurile comerciale autonome aflate în vigoare din 25 iulie 2022, au contribuit la creșterea exporturilor Moldovei către UE de la 1,8 miliarde EUR în 2021 la 2,6 miliarde EUR în 2022. Această măsură vine într-un context în care Republica Moldova a suferit perturbări semnificative în urma conflictului din Ucraina, având în vedere dependența sa de tranzitul și infrastructura ucraineană.
Comisia propune acum prelungirea suspendării tuturor taxelor la importurile din Moldova cu încă un an. Aceasta înseamnă, în practică, că exporturile a șapte produse agricole din Moldova să fie complet liberalizate. Este vorba de tomate, usturoi, struguri de masă, mere, cireșe, prune și suc de struguri.