Bursele studenților de la facultățile de Pedagogie vor fi dublate începând cu luna noiembrie. O decizie în acest sens a fost luată de Guvern. Astfel, bursa urmează să ajungă la 3 280 de lei pentru viitorii profesori din ultimul an, iar pentru ceilalți, din anul I – III, aceasta va varia de la 1 810 lei la 2 200 de lei lunar.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că acesta reprezintă încă un pas în susținerea profesiei pedagogice.
Dublăm bursele la pedagogie, ori este foarte important să creăm stimuli adiționale pentru tinerii noștri să aleagă această profesie nobilă. Toată lumea cunoaște că ne confruntăm cu un deficit de cadre didactice, destul de acută în sistem, respectiv această măsură vine inclusiv să contribuie la rezolvarea problemei și să încurajeze mai mulți tineri, în special tineri buni să aleagă această profesie, a menționat ministrul Educației, Dan Perciun.
Din data de 1 ianuarie 2024, salariile cadrelor didactice vor fi majorate cu 15%, iar ale personalului non-didactic -cu 10%.