Protest cu bălegar: Fermierii au reluat protesteșe și au organizat un marș cu tractoarele
Fermierii au mărșăluit din nou cu tehnică agricolă pe străzile capitalei. Traficul rutier pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău a fost parțial blocat. Între timp, un protestatar a vrut să plaseze în fața Președinției baloți de paie, un sac cu balegă și câteva lăzi cu struguri, însă a fost stopat de polițiști.
„Nu vor să ne dea voie să lăsăm cadoul la Președinție. Asta este formă de protest și tu-mi îngrădezi dreptul meu de a protesta. Lăsăm acolo-n poartă și mergem mai departe”, a menționat unul dintre protestari
Agricultorii, care au revenit în Piața Marii Adunării Naționale, au claxonat minute în șir în semn de protest. Fermierii cer în continuare introducerea unui moratoriu la calcularea penalităților față de creditori, dar și interzicerea importului de grâu, porumb și floarea-soarelui cel puțin până pe 31 martie, 2024.
Protestul fermierilor a început la 22 noiembrie, iar a doua zi, aceștia au amplasat tehnica agricolă în fața Executivului.
Joi, 30 noiembrie, Guvernul a anunțat că nu va îndeplini nici una dintre cele mai importante revindecări ale fermierilor. Este vorba despre alocarea a jumătate de miliard de lei pentru compensații, dar și înghețarea penalităților pentru ratele achitate cu întârziere.