Agricultorii ies din nou la proteste. Aceștia îi așteaptă în PMAN pe Recean și Bolea
Agricultorii revin în Piața Marii Adunări Naționale, după șase zile de pauză de la proteste. Asociația „Forța Fermierilor” susține că aceștia îl vor aștepta pe premierul Dorin Recean și ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, cu un răspuns final privind moratoriul la calcularea penalităților și compensațiile stabilite pentru fermierii care se află în dificultate de plată. Potrivit agricultorilor, acțiunile Guvernului mai mult urmăresc scopul tragerii de timp. Aceștia susțin că vor ieși în centrul Capitalei la orele 11. Agricultorii precizează că au pregătit și o declarație prealabilă pentru ziua de joi, pentru desfășurarea a două marșuri cu tehnica agricolă.
„Așa cum am promis public, ieri, la orele 21:30 Forța Fermierilor a expediat Ministerului Agriculturii redacția noastră a proiectului Dispoziției CSE privind moratoriului la calcularea penalităților, executarea silită și intentarea procesului de insolvabilitate pentru fermierii micro, mici și mijlocii, care se află în dificultatea de plată. Din păcate, vedem că acțiunile guvernului mai mult urmăresc scopul tragerii de timp. Însă, reieșind din promisiunile ministrului Agriculturii, precum că până la finele săptămânii să fie aprobată Dispoziția CSE privind moratoriu și joi dl. prim-ministru ne oferă răspuns despre compensații, fermierii se adună mâine, la orele 11:00 în PMAN. Vom aștepta să vină la noi domnul Recean și domnul Bolea cu răspunsul final”, se arată în comunicatul Forța Fermierilor.
În reacție, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că Executivul se așteaptă la un dialog constructiv și dă asigurări că se caută soluțiile potrivite pentru fermieri.
„Preocuparea noastră constantă este să găsim soluții constructive, într-un limbaj civilizată, care să genereze soluții, nu acuzații reciproce. De la acest guvern nu ați auzit acuzații la etapa actuală, premierul Recean, ministrul Agriculturii și alți oficiali de fiecare dată au fost deschiși la dialog. Mai mult ca atât, ministerul de resort a publicat toate cifrele transparent inclusiv pe partea de debursări de la AIPA.. Ne dorim foarte mult că acest limbaj democratic să continue”, a menționat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
BETA: Amintim că fermierii au ieșit la protest, în capitală în data de 22 noiembrie. O zi mai târziu, după mai multe tensiuni între polițiști, agricultori, dar și șoferi, aproximativ 200 de tractoare au ajuns în Piața Marii Adunări Naționale, unde staționează până în prezent.