Uleiul de măsline mai scump din cauza furturilor de copaci
Uleiul de măsline s-a scumpit în ultimii ani din cauza hoților, care fură măsline din livezile agricultorilor. Fermierii din Grecia susțin că aceștia folosesc drujba pentru a tăia ramuri și chiar copaci care au și peste 100 de ani. Christos Bekas, care deține 5.000 de măslini, s-a numărat printre păgubași. Bărbatul a decis astfel să-și strângă recolta mult mai devreme.
Konstantinos Markou, cultivator de măsline: ,,Este o simplă contravenție, ca și cum nu ar fi mare lucru. Adică, tăierea unui măslin care are peste un secol este o contravenție. Cred că în alte țări în care copacii ar fi protejați, cel puțin aceasta ar fi o infracțiune. Ucideți propria istorie.”
Neilos Papachristou este proprietarul unei fabrici de ulei, dar și deține și o plantație. Fermierul susține că și el a decis să strângă roada mai devreme și să se mulțumească cu recolte mai mici pentru a încerca să evite daunele pe termen lung.
Neilos Papachistou, cultivator de măsline: „Tâlharii caută crengi grele încărcate și le taie. Așadar, nu numai că ne fură măslinele, dar provoacă daune grave și copacului. Durează patru-cinci ani pentru a reveni la normal. Este tragic, ceea ce fac ei. „
Fermierul susține că pe lângă furtul măslinilor aceștia se mai confruntă cu costurile mari de producție și cu impactul schimbărilor climatice: ierni calde, inundații și incendii forestiere mai intense. Mai mult, bărbatul se așteaptă că furturile de măsline să se intensifice de sărbători.
În februarie, șase persoane au fost arestate în sudul Greciei pentru furtul a opt tone de ulei de măsline într-o serie de spargeri de depozite. Și în Spania situația nu este mai bună. Poliția spaniolă a declarat luna trecută că a recuperat 91 de tone de măsline furate în ultimele săptămâni.