În acest an, prețurile la gazele naturale vor fi cu 35 la sută mai mici, respectiv și tariful la energia electrică se va diminua tot cu atât. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei Victor Parlicov, în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova. Totodată, Parlicov a mai menționat că, în premieră Republica Moldova intrăm în sezonul de iarnă asigurată cu gaze naturale și electricitate.
Victor Parlicov, ministrul Energiei: ,,Pentru prima oară probabil în istoria Republicii Moldova intrăm în sezonul de iarnă absolut siguri, cu un contract pe termen lung la energia electrică, cu stocuri de gaze pe toată iarna practic. Noi când am procurat gaze, mizam pe consum mai mare.”
Ministrul promite consumatorilor pentru această iarnă, indiferent de ce se va întâmpla pe piețele internaționale că consumatorii nu vor fi afectați și nu vor avea de plătit mai mult.
Victor Parlicov, ministrul Energiei: ,, Această toamnă caldă pe care o avem și până acum, face ca aceste rezerve pe care ni le-am făcut să ne ajungă pe o perioadă mai lungă. Să vedem cum va fi și iarna, dar eu cred că noi avem deja rezerve suficiente pentru a trece practic de toată perioada rece. Dacă o să mai fie nevoie vom mai procura gaze pe piața internațională și sunt absolut singur că noi vom reuși să le procurăm la prețuri competitive, la prețuri care să nu pună presiune pe consumator”.
Recent, directorul ANRE Violina Şpac a declarat că Republica Moldova este de doi ani într-o stare de urgenţă determinată de criza din sectorul energetic, iar presiunea din partea Gazprom și comportamentul acestora au dus la diversificarea surselor, inclusiv de a accelera și implementa anumite proiecte deja existente, care din varii motive, stagnau.