Republica Moldova – prima în topul exporturilor de făină din Ucraina
Războiul Rusiei asupra Ucrainei a schimbat semnificativ rutele de export ale făinii ucrainene, întrucât Moldova a devenit principala piață de desfacere pentru făină din Ucraina, declară șeful Comisiei de audit a Uniunii „Boroshnomel Ukraine”, Serghei Sakirkin, într-o analiză publicată de agenția APK-Inform.
„Dacă anterior dominau statele din Africa de Nord și Centrală, dar şi Emiratele Arabe Unite, acum din cele 10 țări în care au mers cele mai mari volume ale producţiei noastre, șapte sunt țări europene. Să presupunem că volumul anual obișnuit (33.940 de tone) a fost exportat în Moldova. Dar în alte țări, dacă şi ajungea câteodată făina ucraineană, apoi în cantități mici. Acum sunt mii, uneori chiar zeci de mii de tone”, a menționat Serghei Sakirkin.
Conform unui studiu publicat de Serghei Sakirkin,în topul importatorilor de făină din Ucraina, după Republica Moldova, apoi urmează Polonia, Palestina, România și Croația.
R.M a ajuns în acest top în urma rezultatelor închiderii „culoarului de cereale”, al atacurilor cu rachete în porturi, al distrugerii de către armata rusă a instalațiilor de depozitare a cerealelor, a celor de procesare.