Titularii de patentă care s-au conformat modificărilor din legislație, supuși controalelor neplanificate

Titularii de patentă care s-au conformat modificărilor din legislație și au trecut la altă formă de activitate sunt supuși controalelor neplanificate și sunt pasibili de amenzi.

Într-o conferință de presă la IPN, Eleonora Țurcanu-Herghelegiu, fostă titulară de patentă, a vorbit despre cazul unui întreprinzător din Călărași care s-a conformat reformei patentei și în decurs de 18 zile de activitate, s-a pomenit cu un control neplanificat, motivat de „riscul neutilizării echipamentului de casă și control”.

Și Olga Ceapchi, la fel, fostă titulară de patentă, a menționat că situația cu care s-a confruntat colegul din Călărași este un caz ieșit din comun. Este vorba despre o familie cu patru copii minori. Bărbatului i se impută patru articole încălcate. Pe acest caz a fost sesizat avocatul poporului, instituțiile de conducere, dar și ambasadele acreditate în Republica Moldova.

În luna octombrie, Curtea Constituțională a fost sesizată de deputații BCS în legătură cu prevederile care anulează patenta.

Participantele la conferința de presă își îndeamnă colegii care activează în piețe, dar și pe cei care încă nu au reușit să se conformeze noii legislații, să se mobilizeze și să vină în fața Curții Constituționale atunci când va fi examinat demersul, pentru ași apăra dreptul la muncă și la viață.