AIPA anunță lansarea I-lui apel de depunere a cererilor de subvenționare în avans

Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură informează că în perioada 18 septembrie – 16 noiembrie 2023, se va desfășura Apelul I de depunere a cererilor de solicitare a subvențiilor pentru forma de subvenționare în avans.

În acest context, plata în avans va fi acordată doar în baza unui proiect investițional, evaluat pozitiv de către AIPA în baza criteriilor de selectare prevăzute pentru fiecare măsură în parte.

 Cererile de solicitare a subvențiilor în avans vor putea fi depuse pentru următoarele măsuri:

– SA_1.1  Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii economice rurale;

– SA_1.2  Dezvoltarea infrastructurii exploatației agricole;

– SA_1.3  Diversificarea activităților economice rurale;

– SA_1.4  Stimularea producerii pe teren protejat;

– SA_1.5  Înființarea plantațiilor de arbuști fructiferi, aromatice, medicinale și condimentare;

– SA_1.6  Modernizarea exploatațiilor zootehnice;

– SA_1.7 Transfer de cunoștințe, inovare și formare.

 Subiecți ai subvenționării în funcție de măsură pot fi:

ØFermierii micro și mici (definiți conform Legii nr.71/2023 cu privire la subvenționarea în agricultură și mediul rural);

ØPersoanele juridice sau fizice care desfășoară activități în mediul rural sau activități agricole, altele decât fermierul;

ØUnitățile administrativ teritoriale;

ØOrganizațiile din domeniul cercetării și inovării, instituții de învățământ cu profil agroindustrial.

Printre condițiile de bază, pentru acordarea subvenției în avans, pot fi enumerate următoarele:

– deține un proiect investițional viabil;

– contribuția financiară al solicitantului reprezintă, în funcție de măsură, de la 10% până la 50% din valoarea proiectului;

– au la bază un deviz de cheltuieli ale lucrărilor și/sau serviciilor prevăzute;

– proiectul investițional urmează să fie implementat într-o localitate rurală;

– este deținătorul legal al bunurilor imobile și/sau al părților componente ale acestora în care urmează să se efectueze investiția;

– implementarea proiectului nu va depăși 24 luni.

AIPA încurajează toți doritorii să participe activ în cadrul Programului de acordare a Subvențiilor în Avans, în vederea lansării/dezvoltării afacerii în sectorul agricol și mediul rural.

Condițiile de depunere și examinare a cererilor de acordare a subvențiilor se va realiza conform procedurilor stipulate în Regulament.

Documentele privind depunerea și obținerea subvențiilor în avans, le găsiți: https://aipa.gov.md/ro/ghid-sol-sub-avans