Maia Sandu urmează să se întâlnească cu fermierii
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare organizează joi, 14 septembrie, întâlnire cu agricultorii pe subiecte ce țin de domeniul cerealelor, procesarea materiei prime, măsuri noi de sprijin al producătorilor agricoli și impozit unic în agricultură. Despre aceasta informează Asociația Forța Fermierilor.
”Organizația noastră nu a primit invitație la această întrunire, la care urmează să participe și doamna Maia Sandu, chiar dacă asociația cunoaște detaliat problemele actuale pe piața cerealelor și oleaginoaselor, dispune de mai multă statistica a cheltuielilor și prețurilor la culturile de câmp, a inițiat acordarea compensațiilor producătorilor de cereale în situația de criză, a propus programul de industrializare la scară mică în zonele rurale și are experiență vastă în promovarea conceptului unificării impozitării în sectorul agrar. Nu cunoaștem după care principiu au fost selectați participanții la întâlnire, întrucât nici direcțiile agricole raioanele nu au fost anunțate, și nu înțelegem de ce la ședința respectivă sunt chemați doar 80-90 de fermieri”, scriu într-un comunicat de presă cei de la Forța Fermierilor.
Potrivit lor, anul agricol 2022-2023 este cel mai dificil an în istoria Republicii Moldova din cauza multiplelor crize, care au afectat concomitent ramura agricolă.
În prezent sudul țării din nou este cuprins de secetă. Totodată, în ultimele zile prețurile interne la principalele culturi de câmp au fost micșorate încă cu 25-40 bani per kg. Un grup de traideri profită de situația financiară catastrofală la marea majoritatea fermierilor și sustrage de la ei producția la prețuri derizorii.
Asociația regretă poziția foarte ciudată a Ministerului Agriculturii în contextul organizării acestei ședințe și neglijării organizației.
”Avem suspiciuni că întâlnirea cu numărul limitat de producători agricoli se face doar pentru bifa statistică și riscă să aibă un caracter de показуха pentru șefa statului. În opinia noastră, la aceasta întrunire e nevoie de spus franc că în prezent are loc procesul distrugerii masive a agricultorilor micro, mici și mijlocii cu concursul autorităților statale abilitate, care nu vor să aplice pentru salvarea agricultorilor mici și mijlocii măcar măsurile, care nu necesită cheltuieli bugetare. Astfel sunt facilitați câteva agroholdinguri, care așteaptă cu nerăbdare insolvența fermierilor de la sate”, adaugă cei de la Forța Fermierilor.
Tot ei declară că, foarte mulți agricultori consideră că conducerea ministerului ar trebui să-și asume o bună parte de vină pentru actualul dezastru în domeniul cerealelor și oleaginoaselor, care ar fi putut anticipat, mai ales că din toamna 2022 ”Forța Fermierilor” a venit cu mai multe semnale de alarmă și propuneri concrete.
Totodată, potrivit lor Guvernul este obligat să vină imediat cu soluții rapide, care pot ajuta miilor de agricultori micro, mici și mijlocii să evite falimentul. .