La nord a început recoltarea florii-soarelui / VIDEO
„Îi uscată, uscată, are deci undeva, umiditatea constituie 7,6,7 procente.”
Seceta din luna august și-a lăsat amprenta asupra culturilor de câmp. Agricultorii din nordul țării vor recolta o cantitate mai mică de floarea-soarelui în acest an. Chiar și așa fermierii spun că sunt mulțumiți deoarece putea fi și mai rău, relatează TV Nord.
Veaceslav Boubătrân, din raionul Glodeni, face agricultură din anul 1981. La moment fermierul gestionează 450 de hectare, dintre care 100 au fost plantate cu floarea-soarelui. Din cauza secetei, roada la hectar este cu 10% mai mică.
VEACESLAV BOUBĂTRÎN, agricultor: „Dacă să vorbim de cultura respectivă al anului precedent, vreau să spun că necătând la faptul că condițiile au fost foarte drastice, noi pe parcursul a două luni de zile nu am avut precipitații, culturile vedeți că arată nu rău. Roada deci constituie două tone jumătate la hectar la momentul de față, eu consider că pentru anul respectiv este o roadă destul de bună.”
Ce-a mai mare problemă a fermierului sunt prețurile mici la cereale. Un kilogram de semințe de floarea soarelui costă acum cu 40 la sută mai puțin decât anul trecut.
VEACESLAV BOUBĂTRÎN, agricultor: „Deci dacă anul trecut roada a constituit undeva în jurul la două tone opt sute noi am avut la hectar, deci sini costul ei era 7 lei jumătate, opt lei și noi am realiza-o cu 10 lei și ceva, deci noi am avut careva beneficii. Prețul la floarea-soarelui, la moment este de 6 lei și cincizeci de bani per kilogram.”
Pentru a nu intra în datorii Veaceaslav Bobătrân a decis să țină cerealele pe care le-a recoltat în acest an în depozite în așteptarea prețurilor mai bune. Până la ziua de azi acesta a vândut doar rapița pentru ași acoperi o parte din cheltuieli.
VEACESLAV BOUBĂTRÎN, agricultor: „Diminuarea prețurilor, deci inițial prețul a diminuat cunoașteți foarte bine la grâne, deci grânele ambarele sunt pline, nu am vândut nimic, am în vedere și orz, și grâu, unica cultură pe care am putut-o realiza aceasta a fost rapița, cu regret e este mai jos ca sini cost, dar așa este o situație financiară că când ai nevoie de aceleași piese și aceeași motorină, deci ești nevoit pur și simplu să faci vânzările respective, deci ca să poți cât de cât să activezi.”
Muncitorii care sunt implicați în campania de recoltare spun că în acest an procesul este unul anevoios.
VALERIU SANDU, șofer de combină: „Se strânge greu, e uscată, nu s-a lăsat frunza, multă murdărie în combină și de asta se bate, trebuie să mergem încet, încet. Măcar că a fost secetă e normală roada, nu putem să ne jeluim, să ne plângem.”
Conform Biroului Național de Statistică, în acest an au fost semănate 389 de mii de hectare cu floarea-soarelui.