Șapte lei – atât costă un kilogram de cartofi în Moldova
La începutul lunii septembrie, prețul mediu angro al cartofilor a ajuns la șapte lei pentru un kilogram. Astfel, Moldova continuă să dețină poziție de lider în rândul țărilor europene în nominalizarea „Cei mai scumpi cartofi”, potrivit EastFruit.
În august, analiștii ”EastFruit” au presupus că la sfârșitul verii și începutul toamnei, din cauza creșterii ofertei de produse tîrzii, prețurile la ceapă și cartofi în Moldova vor scădea la nivelul „normei istorice” – patru-cinci lei pentru un kilogram. Dacă prognoza privind dinamica prețurilor în cazul cepei a fost pe deplin justificată, atunci nivelul ridicat al prețurilor la cartofi încă se menține.
Ipotezele anterioare cu privire la scăderea prețurilor cartofilor s-au bazat pe faptul că, în ciuda reducerii suprafețelor de cartofi din sud și din centrul țării și a secetei de vară, ploile ușoare au mers în avantaj – randamentul cartofilor cu coacere târzie se aștepta să fie bun. Cu toate acestea, precipitațiile au provocat și boli cartofului. Ca urmare, volumul produselor de înaltă calitate nu a fost mare.
Un alt factor care menține înalt prețul cartofilor pe piața internă a Moldovei este în mod tradițional sfîrșitul perioadei de vacanță și începutul sezonului școlar. Instituțiile educaționale și sociale încep să cumpere produse alimentare de bază, inclusiv cartofi. O altă circumstanță care afectează piața moldovenească este absența aproape în totalitate a importurilor de cartofi din Ucraina.
În toamna anului trecut, comercianții ucraineni au exportat în mod activ cartofi ieftini în Moldova și au exportat ceapă moldovenească relativ ieftină. Anul acesta, prețurile cepei în Ucraina și Moldova sunt foarte aproape la fel, puțin probabil să fi o marfă pentru „reîncărcare” pe termen scurt.