Nu vor să interzică importurile de grâu din Ucraina

Bulgaria a renunţat la solicitarea privind interzicerea importurilor de grâu din Ucraina. Despre aceasta a anunțat ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei, Kiril Vatev, transmite agerpres.ro.

Pe de altă parte, Bulgaria a informat Comisia Europeană că insistă să se aplice până la finalul anului interdicţia asupra importurilor de seminţe de floarea-soarelui, ulei de gătit nerafinat şi lapte praf din Ucraina.

”Alte state membre UE, care au negociat de mai mult timp cu Comisia Europeană, şi-au asigurat sume importante pentru proiecte de infrastructură, a adăugat Vatev, dând ca exemplu Polonia, care a primit un miliard de euro. „Noi suntem la zero, deoarece ne-am alăturat târziu discuţiilor, dar şi infrastructura noastră are nevoie de sprijin şi vom participa la negocieri”,
a declarat ministrul bulgar al Agriculturii.

În luna mai, Uniunea Europeană a permis Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României şi Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui, permiţând în acelaşi timp tranzitul acestor mărfuri pentru export în altă parte. Această interdicţie urmează să expire pe 15 septembrie.

Polonia a declarat că nu va ridica interdicţia, chiar dacă UE nu este de acord cu prelungirea acesteia.

Înainte de măsura UE, ţările din Europa Centrală au impus interdicţii unilaterale la începutul acestui an asupra importurilor de cereale ucrainene pentru a-şi proteja producătorii interni, după o creştere a exporturilor de cereale ucrainene în cele cinci state în 2022 şi la începutul anului 2023.