Ridică în medie 20 de tone de struguri per hectar, dar intenționează 40

Un agricultor din Căușeni intenționează să producă 40 de tone de struguri la hectar. Acum trei ani fermierul și-a înființat o plantație de viță de vie, soiul Moldova cu sistemul Pergola. Pentru început aceasta se va întinde pe aproximativ șase hectare, transmite studio-l.online.

Ilie Muncescu, fermier, s. Căinari, r. Căușeni: ,,Suntem în al treilea an, iar roada este preconizată la 20 de tone, o medie. Dacă vorbim de o variantă italiană, specialiștii spun că poți avea o roadă de aproximativ 30 de tone per hectar. Pentru mine tot este o experiență nouă, vom vedea mai târziu.”

Fermierul dispune și de un sistem de irigare. Acesta spune că este una dintre cele mai bune investiții, întrucât apa este un factor primordial pentru o roadă bogată.

,,Noi avem niște indicatori, care sunt plasați în sol, iar ei îmi transmit când trebuie noi trebuie să facem lucrul acesta, și când nu. De ei depinde dacă facem sau nu irigarea. Pentru a avea rezultate bune, este nevoie de un debit mare de apă.”, declară Ilie Muncescu.

Fermierul afirmă că cei care vor să introducă inovații în agricultură trebuie să fie pregătiți și cu tehnologii inovative. Ilie Muncescu spune că a investit în cele șase hectare de viță de vie peste trei milioane și jumătate de lei, iar banii au fost obținuți prin programul de creditare IFAD.