Afacere de succes cu căpșuni în satul Inundeni

Vadim Cernei, originar din satul Inundeni, a început să experimenteze cultivarea căpșunilor remontante încă din adolescență, de la vârsta de 15 ani, când era elev la Colegiul Tehnic Agricol din Soroca, transmite observatorul.md.

Vadim Cernei, fermier, satul Inundeni: ,,Am început în 2013, am plantat în jur de trei-cinci mii de fire, soiul ,,Ponei”. Am avut bune rezultate, însă când am plantat am avut și ceva pierderi. Când am plantat pentru prima dată, s-au uscat, tot prin luna august. La două săptămâni, peste cinci-șapte plante, numai una era în viață.”

Analizând piața și producătorii, fermierul a ales totuși cultivarea căpșunilor remontante, care, în opinia lui, au destul de multe avantaje.

Vadim Cernei, fermier, s. Inundeni, r. Soroca: ,,Am trecut numai la soiuri remontante, pentru că pe piață au apărut mulți producători cu soiuri timpurii. Acesta este de zece ori mai ușor de cultivat. Nu sunt atâtea probleme, atâția dăunători. La remontant, sunt câteva dezavantaje, însă sunt și multe avantaje. Nu suntem mulți producători pe piață.”

De-a lungul timpului, el a întâmpinat numeroase provocări și momente incerte, dar a rămas neclintit în fața acestora. În prezent, el reușește să-și comercializeze recolta nu doar local, ci și în zonele urbane, inclusiv în capitală.

Vadim Cernei, fermier, s. Inundeni, r. Soroca: ,,Permanent m-am bazat pe forțele proprii, nu am apelat niciodată la vreun credit, grant sau subvenții. Eu sunt principial, ceea ce pot la ziua de astăzi fac cu forțele proprii. Pot, mă dezvolt, nu pot, mai aștept puțin.”

Potrivit experților de la EastFruit, se prognozează că volumul producției de căpșuni în Moldova în acest an nu va fi mai mic de 13-15 mii tone per hectar.