Arșița revine. Meteorologii avertizează că pe arii extinse vom resimți un adevărat val de căldură în următoarele zile, temperaturile maxime ale aerului se vor ridica până la +36°C.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat face apel către cetățeni și vine cu recomandări pentru a face față acestei perioade extreme:
- Evitați expunerea prelungită la soare între orele 11:00 și 18:00;
- Purtați pălării de soare, haine lejere din materiale naturale;
- Efectuați dușuri calde pe parcursul zilei;
- Consumați doi litri de lichide zilnic, pentru a preveni deshidratarea;
- Includeți în alimentație fructe și legume proaspete, precum pepene galben, pepene roșu, prune, castraveți, roșii.
Stați în siguranță și luați măsurile necesare pentru a vă proteja sănătatea în această perioadă de căldură intensă.