SUA, UE, România și Moldova vor discuta despre rutele pentru transportul cerealelor ucrainene
Înalţi reprezentanţi ai Statelor Unite ale Americii, ai Uniunii Europene, Republicii Moldova şi României vor discuta, la Galaţi, despre rutele alternative pentru transportul cerealelor din Ucraina, anunţă ambasada SUA la Bucureşti transmiţând susţinerea pentru „asigurarea continuităţii neîntrerupte a exporturilor de cereale ucrainene”, transmite agerpres.ro.
La conferinţa de presă pe tema exporturilor agricole ale Ucrainei în cadrul culoarelor de solidaritate UE – Ucraina vor participa ministrul Transporturilor, Sorin Mihai Grindeanu, Jim O’Brien, care conduce biroul SUA ce gestionează regimurile de sancţiuni, vicepremierul ucrainean Oleksandr Kubrakov, Magda Kopczynska – director pentru Transportul pe Apă de la Directoratul-General pentru Mobilitate şi Transport, reprezentanţi ai Comisiei Europeane şi ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Vladimir Bolea.
„În faţa adversităţii, unitatea primează. Într-o întâlnire crucială, care va avea loc la Galaţi mâine (vineri – n.r.), România, Ucraina, Republica Moldova, Comisia Europeană şi Statele Unite îşi vor uni forţele, în urma ieşirii dure a Rusiei din Iniţiativa pentru cereale la Marea Neagră. În ciuda distrugerii nemiloase de către Rusia a infrastructurii portuare ucrainene şi a depozitelor de cereale, rămânem angajaţi în asigurarea continuităţii neîntrerupte a exporturilor de cereale ucrainene, pentru a satisface cererea globală”, a transmis Ambasada SUA într-un anunţ.
Subiectul discuţiilor va fi îmbunătăţirea rutelor alternative de transport pentru cerealele din Ucraina.
„Colaborând, suntem hotărâţi să consolidăm şi să diversificăm rutele alternative pentru exporturile de cereale pe cale ferată, rutieră şi maritimă, asigurând rolul esenţial al Ucrainei pe piaţa alimentară globală”, adaugă sursa citată, care denunţă Kremlinul pentru că „a transformat hrana în armă şi a pus în pericol securitatea alimentară globală”.