Timp 30 de ani, Ana Furtună, din orașul Drochia, a fost asistentă parentală profesionistă pentru 28 de copii, scrie moldova.europaliberă.org
Ana Furtună, locuitoarea orașului Drochia: „Tare am vrut în viața mea copii. El (soțul) era dintr-o familie cu mulți copii, dar eu eram singurică. Și am zis că eu voi face mulți. Dar, dacă Dumnezeu ca să nu-i am pe ai mei…”
Când au aflat că nu vor putea fi părinți biologici, soții Furtună au adus acasă de la orfelinatul din Cupcini primii șapte copii.
Ana Furtună, locuitoarea orașului Drochia: „Ne-au întrebat dacă vrem copii și am zis că da. Au adus mai mulți și ne-au zis să alegem. Am zis că cine va ridica mâna, pe acela și îl luăm. Deja când mergeam spre casă, un copil a fugit spre noi și ne-a zis să-l luăm și pe el.”
Vladimir are acum 39 de ani și este unul dintre primii copii pe care soții Furtună i-au luat acasă.
Vladimir Condurari: „Eu foarte tare mi-am dorit să am un părinte. Țin minte când eram mic și eram la casa de copii, vedeam cum părinții vin după alți băieți și voiam să vină și după mine. Și, într-o bună zi, a răsărit soarele, a venit mama cu tata.”
Pe Tatiana au crescut-o de la vârsta de șapte ani, iar acum tânăra face facultatea de asistență socială.
Tatiana Olemscaia: „Până a venit aici, eu nu am avut o familie. Mama cu tata au devenit un model pentru mine. Am găsit un umăr pe care puteam să plâng sau să mă bucur de succesele mele. Cândva pe mine m-a ajutat asistența socială. Acum, e rândul meu să ajut. Vreau să mă specializez pe protecția familiei și a copilului.”
Soții au depus maxim efort pentru ca copiilor să nu le lipsească absolut nimic. Astfel, când aceștia au crescut, au urmat studii superioare de specialitate.
Ana Furtună, locuitoarea orașului Drochia: „M-am străduit și eu și soțul ca toți să aibă o specialitate. Când au crescut mari, când se însurau, se măritau, aici organizam toate nunțile și cumetriile.”
După ce soțul său a decedat, Ana Furtună a decis să împartă casa la patru dintre copiii săi, trei fete și băiatului, care aveau nevoie de un loc de trai.
Ana Furtună, locuitoarea orașului Drochia: „Trei fete nu au unde se duce și eu le-am spus că o să mă strădui ca fiecare dintre ele să aibă colțișorul lor, unde mereu vor avea unde se întoarce. Dar băiatul pe partea cealaltă, știți cum, trebuie și un bărbat la casă..”
În acești ani, dna Ana a întâmpinat dificultăți și prejudecăți, însă acum, are casa plină de copii și nepoți.