Pluguri de zăpadă în Germania

După o furtună deosebit de violentă, locuitorii unui orăşel din Germania s-au trezit cu pluguri de zăpadă, scoase pentru a îndepărta cantităţile enorme de grindină căzute în doar câteva minute, transmite agerpres.ro.

Potrivit autorităților, străzile din Reutlingen erau în întregime albe, acoperite de grindină, iar stratul de gheaţă ajungea pe alocuri până la 30 de centimetri.
Grindina a blocat sistemul de evacuare a apei și a inundat pivniţele şi parcările subterane ale oraşului.

Nivelul râului Echaz, care traversează oraşul, a crescut cu 1,5 metri în doar cinci minute, acesta ieşind pentru scurt timp din matcă, fără a provoca însă pagube semnificative.