Două cazuri de peste porcină africană, depistate în sudul țării
Două cazuri de pestă porcină africană au fost înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Este vorba de un caz înregistrat în satul Câșlița Prut, raionul Cahul și altul în localitatea Petrești, raionul Ungheni.
În acest context, instituția a aprobat un plan de combatere a virusului , fiind în desfășurare acțiunile de eradicare a focarelor, cu implicarea tuturor structurilor raionale și specialiștilor de la nivelul central al ANSA.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor : ”În jurul focarelor au fost stabilite zonele de restricții (zona de protecție 3 km şi zona de supraveghere 10 km), fiind restricționată mișcarea porcilor din fermele comerciale din aceste zone, precum și mișcarea porcilor din exploatații non profesionale din întreg arealul raioanelor afectate, dar și comercializarea cărnii obținute de la aceștia.”
Pentru a evita și alte cazuri de contaminare, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă atât deținătorii de porcine, cât și cetățenii care procură carnea acestora să respecte măsurile generale de protecție.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor: ” În contextul desfășurării procesului activ de recoltare a cerealelor, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, îndeamnă fermierii să evite hrănirea porcilor cu cereale proaspăt recoltate. Acestea ar putea fi potențial contaminate de către mistreți cu virusul PPA. Evitați utilizarea în hrana animalelor a resturilor culinare și respectați cerințele minime de biosecuritate. Tot în acest context, solicităm cetățenilor să nu procure animale fără certificate sanitar-veterinare și produse alimentare din locuri neautorizate. Să nu cumpere produse alimentare din carne de porc din țările vecine, în scopul aducerii acestora în Republica Moldova, deoarece vor fi confiscate și distruse, din motivul riscului pe care îl reprezintă.”
În cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreți, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor solicită proprietarilor de porcine, să informeze urgent subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor, medicii veterinari sau autoritățile publice locale. De asemenea, instituția este dispusă să acorde persoanelor, care au notificat despre depistarea unor cadavre de mistreți și locul amplasării acestora, recompense în mărime de 50 euro, pentru fiecare cadavru notificat. Pe parcursul anului 2023, în Republica Moldova au fost înregistrate 17 focare de PPA, dintre care 14 cazuri la porcii domestici și trei la mistreți. În același timp, din cauza bolii au fost nimiciți 334 de porci și 21 de mistreți.