Precipitațiile puternice din ultimele zile au provocat mai multe prejudicii. Cele mai mari pagube au fost înregistrate în nordul țării.
Astfel, în raionul Edineț, localitatea Terebna, au fost afectate acoperișurile a 30 de case de locuit, iar în orașul Cupcini, în urma vântului puternic au fost afectate acoperișurile a mai multor blocuri de locuit, a școlii de arte, a grădiniței de copii și a gimnaziului. De asemenea, în localitatea Viișoara, ploile au distrus circa 70 ha cu grâu și porumb.
În raionul Soroca, localitatea Bădiceni, în timpul intemperiilor, vântul puternic a smuls parțial 58 foi de ardezie și 25 m2 de țiglă metalică de pe acoperișul Centrului de plasament temporar pentru persoane cu dezabilități. Tot aici, a fost deteriorat acoperișul unui depozit, fiind smulse 129 foi de ardezie și 47 foi de ardezie de pe acoperișurile a 9 case de locuit.
De asemenea, în satul Hristici, rafalele de vânt și ploile abundente au afectat circa 12 hectare de livadă cu meri.
În mai multe localități din raionul Râșcani, au fost deteriorate acoperișurile a peste 50 case de locuit și a 14 depozite agricole. Totodată, în localitatea Zăicani, intemperiile au distrus mai multe hectare de culturi agricole, printre care 213 ha de floarea soarelui, 60 ha de livezi și 36 ha de porumb.
În raionul Drochia, au fost înregistrate deteriorări a acoperișurilor mai multor construcții, printre care 10 depozite, 2 grădinițe de copii, 2 primării, dar și 13 case de locuit.
La momentul actual, Comisiile pentru Situațiile Excepționale teritoriale, convocate pentru evaluarea și estimarea prejudiciilor materiale, continuă să lucreze la fața locului.
În urma ploilor torențiale cu intensificări de vânt produse în nordul și centru țării, în ultimele 24 de ore echipele de salvatori și pompieri ale IGSU au intervenit în 43 de cazuri la lichidarea consecințelor, fiind executate lucrări de defrișare ale crengilor, arborilor căzuți pe carosabil, pomparea apei, precum și înlăturarea obiectelor cu pericol de cădere.
Conform informației recepționate de la furnizorii de energie electrică, la 27 iulie, ora 06:00, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, rămân deconectate 51 localități din 10 raioane.