Din cei 12,7 mii de tineri care au intrat la Universitate în Moldova în 2019, doar 8,3 mii au finalizat studiile în 2022, iar 4,4 mii tineri, au decis să-și continue studiile peste hotarele țării. Despre aceasta a scris pe blogul său, expertul economic Veaceslav Ioniță.
El a menționat că, în prezent Moldova se confruntă cu al treilea val de migrație – cel mai dramatic: migrația tinerilor.
Primul val a fost în anii 2000-2005,valul sărăciei, atunci când oamenii au mers peste hotare să-și rezolve problema de supraviețuire.
Potrivit expertului, al doilea val a fost în perioada 2015-2018, Valul pentru o viața mai bună. Acești oameni nu mai erau într-o sărăcie extremă, aveau venituri satisfăcătoare, majoritatea de vârsta 30-45 ani, oameni formați, cu familii, dar au plecat pentru o viață mai bună, calitativă.
Acum, după 2018 asistăm la al treilea val de migrație a tinerilor. Ei pleacă masiv, în timpul liceului, la studii, și pe parcursul studiilor. Comportamentul lor poate fi caracterizat printr-un singur cuvânt: plec, a mai spus acesta.
Potrivit lui, dacă acum 10 ani, doar 24% din tineri de vârsta universitară erau peste hotarele țării în prezent ponderea lor deja a ajuns la 40%.