Fermierii îndeamnă guvernarea să treacă de la declarații la fapte
Cabinetul de miniștrii urmează să aprobe Regulamentul privind subvenționarea investițiilor din Fondul Național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural.
Potrivit Asociației Forța Fermierilor, autoritățile nu au ținut cont de propunerea conceptuală a acestora privind acordarea subvențiilor doar agricultorilor micro, mici și mijlocii, cu excepția domeniului zootehniei.
”Guvernul de nenumărate ori a declarat întreprinderile micro, mici și mijlocii drept prioritate sub aspectul dezvoltării economice. Planul Național „Construim Moldova Europeană” printre cele 20 de acțiuni prevede susținerea antreprenorilor mici și mijlocii. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare nu odată a reiterat că intenționează să sprijine preponderent fermierii micro, mici și mijlocii. Cu părere de rău, se vorbește una și să face altă”, declară reprezentanții Asociației.
Potrivit lor, regulamentul menționat, precum și celelalte regulamente privind subvențiile complementare și plățile în avans practic nu oferă nici o prioritate sau măcar subvenții majorate pentru producătorii agricoli mici și mijlocii, care este unicul grup activ din zonele rurale și care încă mai are interes și mai poate salva satele noastre și să modernizeze agricultura prin industrializarea la scară mică cu crearea noilor locuri de muncă.
”Atenționăm, că acest lucru se întâmplă în condițiile deficitului acumulării resurselor financiare în bugetul public național. Excluderea agricultorilor mari din procesul de subvenționare sau reducerea substanțială a sumelor de subvenționare pentru ei ar micșora și cheltuielile statului”, mai adaugă fermierii.
În acest context, Asociația reiterează poziția fermă precum că în situația actuală social-economică sprijinul financiar din partea statului trebuie să fie acordat prioritar fermierilor micro, mici și mijloci și îndeamnă guvernarea să treacă de la declarații la fapte.