Triumful Vinului Moldovei celebrat astăzi la Roma
Zeci de premii și medalii au fost astăzi înmânate Ambasadei Republicii Moldova în Republica Italiană pentru succesul absolut al vinurilor moldovenești în cadrul ediției a XXI-a a Concursului Internațional Enologic „Città de Vino”, organizat în Italia.
Vinurile moldovenești au participat în premieră la concursul International Oenological Challenge “Città De Vino” la care au obținut 17 medalii de aur, inclusiv 5 medalii mari de aur. Participarea la concursul specializat a fost organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului cu suportul USAID prin intermediul Proiectul Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova.
La ceremonia de premiere, organizată în fastuosul Campidoglio, au participat Ministrul Agriculturii din Italia, Francesco Lollobrigida, Primarul din Roma, Roberto Gualtieri, dar și reprezentanți din Republica Moldova, printre care primul secretar al Ambasadei Republicii Moldova în Italia, domnul Vadim Moțarschi care a primit medaliile din numele celor șapte vinării premiate. Un premiu special a fost acordat Vinăriei Fautor care a obținut 7 medalii de aur, dintre care 3 medalii „Grand Gold”.
Aceste rezultate remarcabile ne fac mândri de Vinul Moldovei, dar și validează eforturile industriei vitivinicole de a produce vinuri de cea mai înaltă calitate și de a crea notorietate internațională pentru Republica Moldova, devenind un produs-ambasador al țării noastre, a subliniat în cadrul evenimentului Vadim Moțarschi, secretar I al Ambasadei Republicii Moldova la Roma.
Prezenți în premieră a Vinului Moldovei la acest concurs, ne-am propus să amplificăm transferul de cunoștințe și tehnologii între producătorii din Moldova și cei italieni, pentru a fi conectați la tendințele pieței europene și a promova vinurile cu Indicație Geografică Protejată (IGP) și cu Denumire de Origine Protejată (DOP), precum și potențialul oenoturistic al țării noastre, a notat Elizaveta Breahnă, directoarea interimară a Oficiului Național al Viei și Vinului.
Pe parcursul primelor șase luni ale anului curent, cramele moldovenești au participat la 14 concursuri internaționale, premiate cu 268 medalii de aur și 177 medalii de argint. Participarea sistematică la concursuri internaționale face parte din planul de marketing și promovare implementat sub egida brandului național vinicol „Vinul Moldovei. O Legendă Vie”.