Scumpiri ușoare la carburanți, în week-end

În week-end și luni, prețul de comercializare al benzinei și motorinei va crește ușor, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

Mai exact, pe 8, 9 și 10 iulie, conducătorii auto vor scoate din buzunar pentru un litru de benzină cu cifra octanică A-95 – 24,16 de lei, cu doi bani mai mult.

La rândul său, sâmbătă, duminică și luni, motorina standard va putea fi comercializată la stațiile PECO din țară la un preț maxim de 20.12 lei per litru, cu un ban mai mult.

Astfel, în raport cu septembrie, 2021, prețul maxim de comercializare al combustibililor de tip standard, care este stabilit direct de către ANRE, rămâne mai mare cu 3,38 lei per litru, în cazul benzinei A-95, și cu 4,17 lei per litru, în cazul motorinei standard.