Primul lot de cânepă industrială, importat în Moldova

Asociația obștească „Renașterea Rurală” anunță că a reușit să importe primul lot de cânepă industrială pe teritoriul Republicii Moldova. Materialul va fi folosit pentru a realiza o căsuță de vacanță (model demonstrativ) în Parcul Național „Nistrul de Jos”, satul Tudora, raionul Ștefan Vodă, transmite ecopresa.md

Importul de cânepă a fost făcut în cadrul proiectului „Consolidarea rezilienței întreprinderilor mici conduse de femei din sectorul turismului rural prin implementarea tehnologiilor eficiente energetic. Construirea de case eficiente energetic ca răspuns la crizele energetice”. Acest proiect este implementat de Asociația Renaşterea Rurală cu suportul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA), din fondurile Cooperării Austriece pentru Dezvoltare (ADC).

Obiectivul asociației, în general, este de a modifica legislația națională astfel, încât să fie posibilă importarea, plantarea, creșterea, prelucrarea și exportarea cânepei industriale. „Ca rezultat, proiectul în derulare este doar un prim pas către obiectivul pe care noi ni l-am propus”, spun reprezentanții organizației „Renașterea Rurală”.

Cânepa industrială absoarbe bioxidul de carbon atât în perioada de creștere, cât și în timpul întăririi betonului din cânepă industrială. Amestecul se întărește atunci când silica conținută în coji de cânepă industrială se amestecă cu var, rezultând procesul de mineralizare care extrage bioxidul de carbon din aer, purificându-l.