Prognozele meteorologilor pentru ziua de joi

Joi vom avea parte de vreme relativ stabilă, informează Serviciul Hidrometeorologic de Stat. Cerul va fi mai mult senin, însă, pe arii restrânse, ar putea să cadă precipitații. Vântul va bate slab și moderat. Valorile termice rămân stabile.

Astfel, potrivit meteorologilor, joi, maxima resimțită, la Nord, va ajunge până la +23 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală, temperatura aerului va atinge +26 grade Celsius, iar în partea de Sud a țării se va situa în jurul valorii de +28 grade.

Noaptea, minimele vor oscila între +10 și +15 grade Celsius.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod Galben de pericol de incendiu. Fenomenul vizat este valabil pentru perioada 31 mai – 6 iunie.

În intervalul respectiv, pe arii extinse se prevede pericol excepțional de incendiu cu caracter natural.