Zile numărate până la protestele fermierilor. Ce planifică organizatorii?!
Agricultorii își scot tractoarele în Piața Marii Adunări Naționale pentru un protest non-stop. Organizatorii – Asociația Forța Fermierilor, anunță că la protest ar urma să participe circa 1000 de persoane și 300 de unități de tehnică agricolă, în perioada 7-30 iunie.
Ion Plămădeală – președinte al Consiliului de Administrare, Asociația Forța Fermierilor: „Noi trebuie să conștientizăm ce înseamnă protest. Eu cred că dumneavoastră aveți acces la grupurile noastre de Viber, Watsapp, a Asociației Forța Fermierilor și vedeți care este spiritul în rândul agricultorilor.”
Viorel Fuculiță, realizator emisiune: -Tot protestul va fi concentrat în Chișinău, sau și în raioane?
Ion Plămădeală – președinte al Consiliului de Administrare, Asociația Forța Fermierilor: „Vom avea ședința Consiliului de Administrare unde vom stabili cu lux de amănunte toate detaliile. Posibil ca în prima zi să fie la nivel local, regional, după care vom vedea dacă va fi răspuns. Totodată, noi avem termenul limită depus în declarația noastră până la data de trei iunie, Guvernul trebuie să-și asume un angajament public la revendicările noastre. O discuție se cere, o discuție clară, cu cifre și cu termeni.”
Potrivit organizatorilor, scopul întrunirii constă în manifestarea protestului față de atitudinea neglijentă din partea structurilor statului față de sectorul agroindustrial.
Ion Plămădeală – președinte al Consiliului de Administrare, Asociația Forța Fermierilor: „Noi trebuie să înțelegem un lucru, protestul este și un lucru periculos. Noi trebuie să ajungem la acest moment în ultimul caz, fiindcă situația la protest este foarte revoltată. Oamenii vin la protest pentru că sunt enervați la culme, sunt impuși de situația în care se află la moment. Astfel, poate izbucni orice situație care să iasă de sub control, aici e cel mai mare pericol.”
Reprezentații Asociației Forța Fermierilor afirmă că sunt dispuși la dialog cu autoritățile statului până la data de trei iunie. În cazul în care revendicările agricultorilor vor fi îndeplinite, protestul va fi anulat.