Autoritățile vor propune interzicerea importurilor de cereale

Fermierii moldoveni amenință să iasă la proteste, dacă nu vor fi interzise importurile de cereale din Ucraina. Solicitat de colegii de la Europa Liberă, Ministerul Agriculturii a comunicat că există o asemenea intenție și că elaborează „măsuri ce urmează să fie coordonate cu autoritățile naționale și ale UE”.

Președintele Asociației Forța Fermierilor, Alexandru Slusari, a anunțat pe 4 mai că prețul la grâu a coborât sub 3 lei per kilogram față de cel mediu de 5 lei/kg din sezonul agricol al anului 2022. El a criticat autoritățile pentru că nu au interzis până acum importurile de cereale din Ucraina, ceea ce a cauzat prăbușirea prețurilor la grâu și oleaginoase.

„Procesul distrugerii fermierilor autohtoni este în toi. Nu a rămas mult până la falimentul majorității agricultorilor mici și mijlocii și accelerării exodului din țară. Nu înțeleg miopia guvernării. Cu ce ajută Ucrainei catastrofa agriculturii Moldovei? Ce are de câștigat cauza europeană în urma falimentului masiv al producătorilor agricoli? Dar, cu certitudine, ruinarea fermierilor mici și mijlocii, precum și criza socială a satelor ar fi o mare bucurie pentru grupările politico-criminale”, a spus președintele asociației.

El a avertizat că, dacă autoritățile nu vor lua o decizie în acest sens, similară celei aprobate de Comisia Europeană, agricultorii vor ieși la proteste după ce vor termina lucrările de semănat.

Într-o reacție oferită Europei Libere, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a comunicat că există o intenție în acest sens. „În conformitate cu deciziile comunitare luate privind impunerea unor restricții la importul de cereale din Ucraina în unele state ale UE, MAIA elaborează măsuri similare, ce urmează a fi coordonate cu autoritățile naționale și UE”, se arată în răspunsul ministerului.

Biroul Național de Statistică nu prezintă informații privind importurile de produse agroalimentare pe țări. Potrivit datelor Serviciului Vamal al Ucrainei, statul vecin a exportat în 2022 în R. Moldova grâu în valoare de 20,6 milioane de dolari, în creștere de 5,2 ori față de 2021, și oleaginoase în valoare de 57 de milioane de dolari, de 21 ori mai mult decât în 2021.

Polonia, Ungaria, Slovacia și Bulgaria au interzis, în aprilie, importurile de cereale ucrainene pentru a proteja agricultorii autohtoni. Afluxul mare de cereale din Ucraina a dus la prăbușirea prețurilor în aceste țări, dar și în România, precum și la blocaje logistice. Deciziile celor patru state au fost criticate de Kiev și de Comisia Europeană, deoarece au fost luate unilateral, și nu la nivel european.

Pe 2 mai, Comisia Europeană a hotărât să oprească importurile din Ucraina în Polonia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria și România până pe 5 iunie, dar a permis tranzitul. Măsurile vizează patru produse: grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui. De asemenea, Uniunea Europeană va oferi celor cinci țări sprijin financiar de cel puțin 100 de milioane de euro pentru ca producătorii de cereale să depășească problemele cu care se confruntă.

Cantități mari de cereale și oleaginoase ucrainene au ajuns în bazinul Mării Negre, fiind vândute la prețuri mult mai mici decât cele din țările din regiune. Situația a fost cauzată de invazia Rusiei, care a dus la blocarea accesului la porturile ucrainene.