Vremea instabilă va reduce din recolta de fructe
Vremea instabilă din luna aprilie va reduce din recolta de fructe. Cel puțin asta susțin fermierii din nordul R. Moldova. Potrivit lor, în acest sezon vom avea mai puține caise, prune, cireșe și piersici. Înghețul, dar și ploile care aproape că nu au contenit luna trecută, au afectat și cele 20 de hectare de livezi ale lui Andrei Semenciuc din satul Năvîrneț, raionul Fălești, relatează NordNews.
Este al doilea an când agricultorul înregistrează pierderi din cauza înghețurilor de primăvară. De această dată, cel mai mult au avut de suferit caișii, care se întând pe o suprafață de cinci hectare.
Andrei Semenciuc, producător agricol: „Primul soi a înghețat în proporție de 60-70%, al doilea soi cam 40-50% și al treilea tocmai 80%. Anul 2021 a fost mai favorabil. Atunci am strâns câte 16 tone de caise la hectar. Anul trecut, dacă nu greșesc, am strâns câte 4-5 tone.”
Aceeași situație și cu prunele. Conform celor mai optimiste prognoze, fermierul va strânge 40 de tone în loc de 100.
Andrei Semenciuc, producător agricol: ”Rata pierderilor la prunele chino-japoneze este de 60-70%. Totuși au mai rămas fructe, dar totul depinde de cum se vor dezvolta mai departe.”
Piersicii au avut de suferit mai puțin pentru că au înflorit atunci când era zăpadă.
Andrei Semenciuc, producător agricol: „Acest soi a suferi cel mai mult -30-40%. Vor cădea, dar avem și flori sănătoase. Acesta este un piersic sănătos. Florile sunt mai deschise, mai colorate. Iar acesta va cădea.”
Iar în satul Sadovoe din componența municipiului Bălți au avut de suferit cireșii timpurii. Este o pierdere mare pentru mulți localnici care câștigă un ban din vânzarea cireșelor.
„Ооо! Nu avem nimic! Nici, caise, nici cireșe. Pensia mică, doar supraviețuim. Vindeam și câștigam câte puțin, dar acum ce să fac?”
„E o pierdere enormă. Vindem la traseu și cumpărăm o pâine, o smântână, dar acum e criză.”
„Aceia mai este cum este, dar acest soi e pierdut”, s-au plâns oamenii.
În fiecare sezon, această femeie vindea cireșele și caisele din grădină pentru a-și cumpăra lemne de foc și cărbuni. Ultima speranță de a se încălzi la iarnă sunt vișinii și perii, acum în floare.
„Au înflorit și părea totul bine, dar au fost înghețuri, ploi și albinele nu au lucrat. Iată ce a rămas. Totul va cădea. Aceasta nici nu s-a dezvoltat.”
Și exportatorii speră la o recoltă bună măcar la soiurile târzii de cireșe.
Anatol Velenciuc, transportator: „Așteptăm și noi, poate vom avea cireșe. De obicei totul începe la sfârșitul lunii mai, apoi zmeura, căpșunele.”
La începutul lunii aprilie, o ninsoare cu temperaturi scăzute și vânturi puternice a lovit nordul Moldovei. Vremea rea s-a menținut până la sfârșitul lunii, doar că sub formă ploi abundente și frecvente.