Vești bune pentru moldoveni. Autoritățile de la Chișinău și București promit că, începând cu sâmbătă, 15 aprilie, timpul de așteptare la trecerea frontierei moldo-române, în punctul de control Leușeni-Albița, se va reduce, informează Ministerul de Interne al Moldovei.
Potrivit sursei citate, acest lucru va permite călătorilor să stea mai puțin timp în rând pentru a intra în spațiul Uniunii Europene.
Mai exact, de mâine, autoritățile de frontieră ale celor două state vor pune în aplicare, dar numai pe sensul de intrare România, controlul coordonat. Acest lucru înseamnă că, pe sensul de ieșire din Moldova, trecerea se va face fără control, iar oprirea pentru verificări se va face numai pe sensul de intrare în țara vecină.
Acordul dintre cele două țări privind controlul coordonat a fost semnat, la Chișinău, la data de nouă februarie curent. Documentul va fi valabil pentru o perioadă de șase luni, ulterior stabilindu-se prelungirea lui, în baza evaluării în comun a rezultatelor obținute până atunci.