Vremea de afară rămâne instabilă atmosferic
Vremea de afară rămâne instabilă atmosferic și vineri, informează Serviciul Hidrometeorologic de Stat, care, în context, menține în vigoare CODUL GALBEN de înghețuri, în orele nocturne și ale dimineții, izolat, în jumătatea de Nord a țării.
Totodată, în următoarele 24 de ore, cerul va fi parțial înnorat, iar pe arii restrânse s-ar putea să mai cadă câteva precipitații sub formă de ploaie sau chiar lapoviță. Vântul va bate moderat.
Legat de valorile termice, potrivit sinopticienilor, vineri, maxima resimțită, la Nord, va urca până la +4 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală, temperatura aerului va atinge +8 grade Celsius, iar în partea de Sud a țării se va situa în jurul valorii de +10 grade.
Noaptea, minimele vor oscila între -2 și +2 grade Celsius.
În zilele următoare, valorile termice resimțite vor mai urca câteva grade, rămânând însă sub media normală pentru această perioadă a anului. Cerul va fi parțial înnorat, pe arii restrânse vor mai cădea ploi de scurtă durată, iar vântul va bate moderat.