Salvatorii, în alertă în nordul țării / VIDEO
Iarna primăvăratică care s-a abătut deasupra Moldovei, în special în partea de Nord și Sud a țării, i-a ținut în alertă maximă pe drumari și salvatori. Aceștia au intervenit în peste 41 de situații de risc pentru a efectua lucrări de deblocare și tractare a mai multor autovehicule blocate în zăpadă.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pompierii au fost solicitați, inclusiv pentru a tracta un autocar școlar, care transporta mai mulți elevi și a rămas blocat în nămeți pe traseul din satul Moșeni, raionul Râșcani. În unitatea de transport se aflau zece copii și doi maturi.
De asemenea, angajații IGSU au tractat alte zeci de automobile care au derapat sau au rămas n-au mai putut înainta din cauza stratului gros de zăpadă.
Conform datelor IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii au intervenit și pe traseele înzăpezite din raioanele Ungheni, Călărași, Dubăsari, Căușeni, Hîncești, Rîșcani, Ștefan-Vodă, Comrat, Leova, Ceadîr-Lunga, Ocnița, Cahul, Edineț și Fălești. În cadrul misiunilor au fost angrenați 44 de drumari, peste o sută de polițiști, aproximativ 130 de unități speciale și au fost distribuite peste 727 de tone de material antiderapant.
Angajații IGSU sunt prezenți în continuare pe întreg teritoriul țării pentru supravegherea traficului și acordarea suportul necesar cetățenilor.